Activitatea de informare a consumatorilor

Procedura reglementează modul și responsabilitățile funcțiilor implicate pentru informarea consumatorilor de gaze naturale iar aplicarea ei este obligatorie în cadrul societății.
Prezenta procedură urmărește implementarea Regulamentului privind activitatea de informare a consumatorilor de energie electrică și gaze naturale stabilit prin Ordinul nr. 86 din 12 noiembrie 2009 al A.N.R.E și a Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale clienților finali

Procedura se aplică activităţii de furnizare a gazelor naturale în relaţia dintre furnizor şi consumatori casnici şi noncasnici de gaze naturale.

Activitatea de informare a consumatorilor are ca obiect următoarele domenii principale:

  1. drepturile şi obligaţiile consumatorilor;
  2. preţurile şi tipurile de tarife practicate;
  3. modalităţile de măsurare, facturare, conţinutul facturii şi mijloacele de plată;
  4. principalele clauze ale contractului de furnizare;
  5. principalele condiţii generale de contractare, inclusiv durata contractului, condiţiile de reînnoire şi renunţare la servicii, denunţarea unilaterală a contractului;
  6. procedura, etapele şi documentele necesare procesului de schimbare a furnizorului;
  7. procedura, etapele şi documentele necesare procesului de soluţionare/mediere
    a neînţelegerilor precontractuale;
  8. procedura, etapele şi documentele necesare procesului de soluţionare a disputelor
  9. principalele acte normative care reglementează domeniul gazelor naturale, relevante pentru consumatori;
  10. alte informaţii de interes pentru consumatori

Informarea consumatorilor în legătură cu procedura, etapele şi documentele necesare procesului de schimbare a furnizorului va cuprinde, în mod obligatoriu, menţiunea expresă că procesul de schimbare a furnizorului nu presupune plata niciunei taxe.
Societatea are obligaţia de a-şi informa consumatorii, la doi ani, prin modalităţile prevăzute la art. 4.2 lit. a), b), d) şi e) în legătură cu obligaţia acestora de a asigura şi efectua, la intervalele corespunzătoare de timp, verificarea şi revizia instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale, cu orice firmă autorizată de ANRE, pe cheltuială proprie.

Întrebări și Răspunsuri

Ce trebuie să fac pentru a schimba furnizorul de gaze naturale?

Etapa 1. Încheiaţi cu ENERGY GAS PROVIDER contractul de furnizare a gazelor naturale, care va intra în vigoare la o dată ulterioară, determinată şi convenită în funcţie de termenul de notificare privind renunţarea la contract, prevăzut în contractul pe care îl aveţi în acest moment.
Etapa 2. Anunţaţi în scris furnizorul actual despre decizia dumneavoastră de a denunţa contractul încheiat cu acesta, începând cu data la care intră în vigoare contractul încheiat cu noul furnizor.
Etapa 3. Asiguraţi-vă că aţi îndeplinit toate obligaţiile de plată faţă de actualul furnizor, până la momentul denunţării contractului şi conveniţi cu acesta modalitatea de achitare a obligaţiilor de plată ce decurg din executarea contractului până la data în care renunţarea la contract devine efectivă.
Etapa 4. Solicitaţi atât actualului furnizor, cât şi noului furnizor, citirea indexului contorului în ziua în care se produce schimbarea furnizorului, asigurându-vă astfel că nu vor exista neînţelegeri cu privire la cantităţile cuprinse în ultima factură emisă de actualul furnizor, respectiv prima factură a noului furnizor.


Ce înseamnă categorie de consum B1, B2 , B3, B4… ?

B1 – Consumatori conectaţi în sistemul de distribuţie cu un consum anual de până la 23,25 MWh;
B2 – Consumatori conectaţi în sistemul de distribuţie cu un consum anual între 23,26 MWh și 116,28 MWh
B3 – Consumatori conectaţi în sistemul de distribuţie cu un consum anual între 116,29 MWh și 1.162,78 MWh
B4 – Consumatori conectaţi în sistemul de distribuţie cu un consum anual între1.162,78 MWh și 11.627,78 MWh


Schimbarea furnizorului de gaze naturale presupune costuri?

NU!!! Contractul pe care îl aveți cu actualul furnizor poate fi denunțat unilateral de către dumneavoastră fără niciun cost de încetare anticipată, evident respectând termenul de notificare precizat în contract (de regula 20 de zile înainte de data încetării).


Ce înseamnă furnizor de ultimă instanță ?

Furnizor de ultima instanță – furnizor desemnat de ANRE pentru a presta serviciul de furnizare în condiții specifice.


Ce se întâmplă cu consumatorul, în cazul în care furnizorul intra în faliment sau i se suspenda licența de furnizare ?

ANRE desemnează un furnizor de ultimă instanță conform deciziei nr. 1.000/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind furnizorul de ultima instanță, iar acest furnizor are obligația de a furniza gaze consumatorilor pe o durata de 3 luni, timp în care consumatorul decide dacă rămâne în continuare la acel furnizor sau încheie contract cu un alt furnizor de gaze.


Se întrerupe gazul în timpul schimbării furnizorului de gaze naturale?
NU!!! Schimbarea furnizorului este o formalitate fără implicații tehnice. Se va utiliza în continuare aceeași instalație și același contor.


Cum este posibil ca într-o localitate să existe mai mulți furnizori de gaze naturale?
Care este calitatea gazelor furnizate?

În fiecare localitate există un sistem de distribuție (rețele stradale, din care fac parte și contoarele) de a cărui mentenanță se ocupă un operator (în municipiul București operatorul SD este DISTRIGAZ SUD RETELE SRL) la care sunt branșați consumatorii. Fiecare furnizor de gaze naturale introduce în sistemul de distribuție cantități de gaze conform rezervărilor de capacitate realizate pe baza contractelor încheiate cu clienții săi. Astfel toți consumatorii din localitatea respectivă consuma gaze de amestec a căror putere calorifică superioară (PCS) este determinată în diferite puncte din sistemul de distribuție. Codul rețelei pentru sistemul național de transport al gazelor naturale reglementează calitatea gazelor, astfel consumatorul nu trebuie să-si facă griji în legătura cu calitatea gazelor furnizate.


Care este formula de calculare a facturii ?

Formula facturare în KWh:
Energie ( KWh ) = Volum gaze ( m3 ) x PCS
PCS-ul – se determină prin analiza gazelor și exprimă cantitatea de energie produsă prin combustia unui metru cub de gaze.
Cu cat PCS- ul este mai mare, cu atât puterea de încălzire a gazelor este mai mare.
Pentru determinarea PCS-ului se folosesc echipamente performante plasate în punctele rețelei naționale.


Unde pot plăti factura de gaze ?

Plata facturii de gaze se poate efectua:

  1. la casierie, în numerar;
  2. prin debit direct la Banca Transilvania ;
  3. cu factura ( prin scanarea codului de bare ) la BCR, CEC Bank, Banca Transilvania;
  4. cu OP la Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BCR, CEC Bank sau Trezorerie (doar pentru unitățile cu cont la Trezorerie)
  5. Rompay, ZebraPay

Care este scadenta facturii de gaze ?

Atât pentru consumatorii casnici cât și pentru cei non-casnici este de 30 de zile calendaristice, cu o perioadă de grație de 15 zile calendaristice, perioada de grație (perioada în care nu se sistează furnizarea gazelor) pentru care se plătesc penalități de întârziere
în cuantum de 0,02%/zi .


Ce este programul de consum ? Dar istoric de consum ?

Programul de consum reprezintă cantitățile de gaze lunare estimate a fi consumate pe perioada contractului de furnizare a gazelor naturale. Istoric de consum – cantitatea de gaze consumată într-un interval de timp și este pus la dispoziția clientului ori de câte ori este solicitat de către acesta.


Ce informații pot afla telefonic ?

Ne puteți contacta de luni-vineri în intervalul orar 08.00-19.00 la numerele de telefon din secțiunea „Contact” pentru a afla:
oferta pentru serviciile prestate, numere de telefon, programul cu publicul, adresa, reclamații, informații tehnice, etc


Ce servicii îmi puteți oferi ?

Serviciile * oferite de compania noastră :

  1. furnizare gaze naturale;
  2. verificări / revizii tehnice periodice la instalațiile de gaze;
  3. remedieri / înlocuiri/ distanțări instalații gaze;
  4. proiectare, execuție și recepție tehnică instalații de utilizare gaze;
  5. instalări kit-uri detecție scurgeri gaze;
  6. verificări ISCIR centrale termice;
  7. instalări centrale termice;

* Consiliere tehnică gratuită pentru clienții companiei.
* Obținerea avizelor și întocmirea documentației aferente unei instalații de utilizare nouă – serviciu gratuit pentru
clienții companiei.


Ce operațiuni se pot rezolva la sediul companiei ?

La sediul nostru:

  1. se pot achita în numerar facturile emise pentru toate serviciile prestate ( consum gaze, verificări / revizii tehnice,
    rate instalații și kit-uri detecție, etc);
  2. se pot încheia contracte de prestări servicii (furnizare gaze, verificări / revizii tehnice, execuție instalații gaze,
    instalări kit-uri detective scurgeri gaze, etc);
  3. se pot depune reclamații și se fac programări pentru audiențe;

La ce interval se realizează verificările / reviziile tehnice periodice ?

Verificarea tehnică periodică a instalațiilor de utilizare gaze se efectuează la fiecare 2 ani sau la cererea clientului.
Revizia tehnică periodică a instalațiilor de utilizare gaze se realizează la fiecare 10 ani; la cererea clientului; după
fiecare sistare a gazelor pentru neplată (daca gazul a fost închis mai mult de 6 luni) și de fiecare data când sunt depistate
pierderi la instalații și furnizarea gazelor este sistata de reprezentații operatorului de distribuție.


Care este baza legala a verificării/reviziei instalaţiilor de utilizare ?

„Norme tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale”- NTPEE -2008, publicate în MOF al României , Partea I, nr.255 bis / 16.04.2009.


Care sunt consecințele depășirii termenului scadent sau a refuzului de a realiza verificarea/ revizia tehnică ?

Operatorul sistemului de distribuție sigilează aparatul de consum și instalația de utilizare care nu sunt în conformitate cu prevederile legale. (art.14.8 – NTPEE-2008).


Care este modalitatea de plata a verificării/ reviziei tehnice periodice ?

Plata se poate efectua: în numerar direct salariatului care realizează serviciul contractat; la banca cu factura / OP;
la casierie – în numerar.


Cine răspunde de funcționarea instalației de gaze, în condiții de siguranță ?

Responsabilitatea bunei funcționări a sistemului de distribuţie (conducte, branşament, inclusiv post de reglare măsurare: regulator + contor) revine operatorului de distribuție.
Responsabilitatea funcţionării instalaţiei de utilizare exterioare şi interioare (de la regulator şi contor până la aparatul de utilizare a gazelor naturale) revine consumatorului.

Importanța existenței în fiecare casă a unui sistem de protecție împotriva scurgerilor de gaze

Conform NTPEE/2008 aprobat de către ANRE, încăperile în care sunt montate aparate de utilizare a gazelor naturale și care au montate geamuri termopan sau securizate cu o grosime mai mare de 4 mm, trebuie sa fie
prevăzute obligatoriu cu aceste sisteme de detecție a scurgerilor de gaze.

Kit-ul de detecție este format dintr-un senzor de detectare a scurgerilor de gaze și o electrovalvă cu închidere
automata a furnizării cu gaze, în caz de avarie.

Instalarea kit-ului : senzorul de detectare a scurgerilor de gaze se instalează în apropierea tavanului, în bucătărie și/sau în fiecare loc în care există câte un aparat consumator de gaze, iar electrovalva se instalează în general în zona contorului (în cazul existentei unui contor fiscal) sau în alta zona pe instalația de gaze. În momentul apariției unei scurgeri de gaze, senzorul semnalează problema atât optic cât și vizual și transmite
semnalul către electrovalva care sistează furnizarea gazelor până la remedierea problemei.

Intervenția asupra pierderii depistate se va efectua numai CU PERSONAL AUTORIZAT ANRE.
Kit-ul de detecție a scurgerilor de gaze previne producerea unor evenimente tragice

.

Ce presupune verificarea ISCIR a centralei termice

Verificarea ISCIR a centralei termice se realizează prin :

  1. verificarea existenței „Livretului aparatului”, aflat la utilizator;
  2. verificarea integrității aparatului și a menținerii condițiilor inițiale de instalare;
  3. analiza gazelor arse și verificarea încadrării valorilor în limitele admise;
  4. verificarea și reglarea instalației de ardere în scopul realizării unei arderi complete;
  5. verificarea funcționării corecte a dispozitivelor de siguranță, reglare și control;
  6. curățarea aparatului, dacă este necesar.

Conform legislației în vigoare, utilizatorii de centrale termice trebuie să realizeze verificarea ISCIR, la fiecare 2 ani. Întârzierea realizării verificării ISCIR a centralei termice sau refuzul realizării acesteia poate duce la întreruperea furnizării gazelor de către operatorul de distribuție, până la intrarea în legalitate.

Verificarea / revizia tehnică periodică a instalației de gaze NU înlocuiește verificarea ISCIR a centralei termice, ci o completează, astfel consumatorul poate utiliza aparatele în condiții de siguranță.

Revizia tehnică periodică a instalației de utilizare gaze naturale

Revizia tehnică periodică a instalației de utilizare gaze naturale cuprinde:

  1. efectuarea tuturor operațiunilor prevăzute la verificarea tehnică periodică, revizia din anul respectiv înlocuind verificarea;
  2. efectuarea probei de rezistență la presiune, conform prevederilor din Normele tehnice pentru proiectarea și executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, numai pentru partea de instalație la care s-au făcut înlocuiri și/sau modificări;
  3. efectuarea probei de etanșeitate la presiune, conform prevederilor din Normele tehnice pentru proiectarea și executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, a întregii instalații.

Observații:

Se efectuează și revizia tehnică periodică a instalațiilor de utilizare comune care deservesc mai multor consumatori, cuprinse între stațiile sau posturile de reglare și contoare.
Revizia tehnică periodică se efectuează o dată la 10 ani și în următoarele situații:

  1. după întreruperea utilizării instalației pentru o perioadă timp care depășește 6 luni;
  2. după orice eveniment care ar fi putut afecta instalația de utilizare gaze naturale;
  3. cererea clientului.

Verificarea tehnică periodică a instalației de utilizare gaze naturale

Verificarea tehnică periodică a instalației de utilizare gaze naturale cuprinde:

  1. verificarea arzătoarelor și a stării îmbinărilor și garniturilor de etanșare aferente;
  2. verificarea stabilității conductelor montate aparent pe suporturi;
  3. verificarea etanșeității îmbinării conductelor și armăturilor la presiunea de lucru a gazului din instalație, cu spumă de apă cu săpun sau cu alte tehnologii de verificare a etanșeității;
  4. verificarea funcționării aparatelor de măsurare, control, reglare și de siguranță;
  5. demontarea / debranșarea punctelor de consum fără aprobare legală și a conductelor de alimentare aferente;
  6. verificarea funcționării echipamentului de reglare din instalațiile de utilizare;
  7. verificarea stării răsuflătorilor și a căminelor existente;
  8. verificarea documentelor, emise cu maximum 6 luni înainte de data verificării, prezentate de client, care să ateste verificarea de către operatori economici autorizați, conform reglementărilor în vigoare, a aparatelor consumatoare de combustibili gazoși, a curățirii coșurilor și canalelor de evacuare a gazelor arse;
  9. verificarea stării construcțiilor care adăpostesc stațiile și posturile de reglare sau reglare–măsurare

Observații :

Se efectuează și verificarea tehnică periodică a instalațiilor de utilizare comune, care deservesc mai mulți consumatori, cuprinse între stațiile sau posturile de reglare și contoare.
Verificarea tehnică periodică se efectuează la intervale de maxim 2 ani, dar și la cererea clientului.